Presă
23
04
2017
Atelier balet Jaqueline Balet

Atelier de balet organizat în tabăra „Măgura Pietrei Craiului” de la Zărneşti – Tohăniţa

Vă invităm să participati la atelierul de balet organizat în tabăra „Măgura Pietrei Craiului” de la Zărneşti – Tohăniţa.

Am pregătit pentru voi un program zilnic de studii, coordonat de Maria și George Postelnicu, dar și activități și jocuri în aer liber chiar în curtea taberei (lac cu bărcuțe, parc aventura cu trasee suspendate, tiroliene şi… multă distracţie).

Tabăra Măgura Pietrei Craiului este găzduită de pensiunea Motorom aflată la 25 Km de Braşov şi la 7 Km de Bran într-un decor minunat, la marginea pădurii, la poalele munţilor Piatra Craiului.

Perioada de desfășurare : 11 – 16 august 2017

Studii de balet

În fiecare zi, sub atenta îndrumare a celor doi balerini, copiii vor avea un program, foarte riguros conceput, de studii, îmbinate cu activități recreative și distractive dar și timp de odihnă. Astfel, programul zilnic va fi structurat pe două module, dimineața și după-amiaza, după cum urmează:
08:00 – 09:00 Micul Dejun.
09:30 – 11:00 Exerciții la bara clasică de balet și la mijlocul sălii.
11:00 – 11:30 Exerciții poante
11:30 – 12:00 Pauza
12:00 – 13:30 Variații Clasice
14:00 – 16:00 Masa de prânz urmată de program de odihnă și relaxare.
16:00 – 17:00 Exerciții și dansuri de caracter.
17:30 – 19:30 Activitati in aer liber, jocuri
19:30 – 22:00 Cina, urmată de serate distractive și jocuri de cabană.

În afară de studiile de balet, copiii vor avea și activități recreative, jocuri în aer liber, excursii și drumeții la munte și alte distracții.

Preţul taberei (fără transport) = 1600 lei

Preţul taberei include:

  • cazarea şi 3 mese pe zi + gustare;
  • studiile de balet,
  • animatori pentru activităţile taberei;
  • monitori specializaţi, sportivi legitimaţi, cu categorie avansată la cluburi de alpinism, pentru activităţile de căţărare, rapel şi tiroliană;
  • folosirea tuturor echipamentelor sportive, de escaladă şi asigurare;
  • CD cu poze din timpul taberei;
  • tricou cu însemnele taberei;
  • diplomă de participare şi medalie.

Prezentare detaliată tabără cu atelier de balet

Nu ezita! Înscrie-ți copilul acum

Da, sunt de acord ca datele mele personale sa fie prelucrate in conformitate cu Regulamentul UE 679/2016

autor: Jaqueline

Cu o experiență de peste 20 de ani în arta baletului, Jaqueline Bratu dezvoltă copilului tău, prin metode și mijloace moderne, o postură corectă și elegantă, flexibilitate, forță, putere, echilibru, coordonare, ajutându-l astfel, să devină un profesionist desăvârșit în această artă.

Multumim pentru vizita!

Dacă vă place ce vedeți, ajutați-ne să răspândim frumosul cu un simplu click 🙂

Multumim pentru vizita!

Dacă vă place ce vedeți, ajutați-ne să răspândim frumosul cu un simplu click 🙂